COVID-19 DACĂ AVEȚI SIMPTOME CA FEBRĂ, TUSE, RINOREE, SOLICITAȚI ASISTENȚA MEDICALĂ LA 112

D. PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE APELAȚI LINIA VERDE A AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ: 0 800 12300

3 decembrie 2021, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, cu genericul „Lupta pentru drepturi în era post-COVID”.

3 decembrie 2021

 Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

„Lupta pentru drepturi în era post-COVID”

 

Comunitatea mondială marchează anual, în data de 3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în semn de solidaritate cu acestea. Semnificația acestei zile reprezintă un prilej de sensibilizare a societății în vederea eliminării stereotipurilor negative și a prejudecăților, în raport cu aceste persoane. În viața de zi cu zi persoanele cu dizabilități se confruntă cu multiple obstacole, dar aceasta nu îi împiedică să realizeze fapte frumoase, acțiuni demne de urmat.

Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992), și are scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate.

În 2021, tema Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi este "Lupta pentru drepturi în era post-COVID", notează site-ul https://idpwd.org/. Anul acesta, se va discuta despre provocările, barierele şi oportunităţile pentru persoanele care trăiesc cu dizabilităţi, în contextul unei pandemii globale. Din martie 2020, fiecare persoană de pe pământ a fost afectată de schimbări politice, sociale şi economice drastice ca urmare a pandemiei COVID-19.

Astfel, Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să fie folosită pentru a recunoaşte că persoanele cu dizabilităţi se numără printre cele mai afectate populaţii pe fondul pandemiei de COVID. Acolo unde marginalizarea, discriminarea, vulnerabilitatea şi exploatarea sunt factori de zi cu zi pentru mulţi oameni, riscul crescut de rezultate slabe a fost amplificat de accesul redus la servicii de îngrijire medicală de rutină şi reabilitare, o izolare socială mai pronunţată, mesaje de sănătate publică neadaptate, construite inadecvat, precum şi o lipsă de pregătire pentru situaţii de urgenţă pentru persoanele cu nevoi speciale.

Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi se concentrează pe accederea acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, echitabilă şi durabilă, aşa cum se prevede în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă" şi recunoaşte dizabilitatea ca fiind o problemă esenţială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Problemele specifice persoanelor cu dizabilităţi la care se face referire în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă privesc educaţia, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inegalitatea, accesibilitatea aşezărilor umane etc.

Criza mondială a COVID-19 adânceşte inegalităţile preexistente, expune gradul de excludere şi evidenţiază faptul că munca privind incluziunea cu handicap este imperativă. Persoanele cu dizabilităţi sunt printre cele mai excluse din societate şi printre cele mai afectate în criza sanitară mondială în ceea ce priveşte decesele. Chiar şi în condiţii normale, persoanele cu dizabilităţi au mai puţine şanse să aibă acces la asistenţă medicală, educaţie, locuri de muncă şi să participe în comunitate.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. Potrivit datelor statistice, mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

Se estimează, totodată, că 46% dintre persoanele peste 60 de ani sunt persoane cu dizabilităţi. Una din cinci femei este susceptibilă să experimenteze dizabilităţi în viaţa ei, în timp ce unul din fiecare zece copii este un copil cu dizabilităţi. Persoanele cu dizabilităţi din lume sunt printre cele mai afectate de COVID-19.

Astfel, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de dizabilitate şi mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor şi bunăstării persoanelor cu dizabilităţi.

Prin aceasta, se încearcă, de asemenea, sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilităţi în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale.

Ziua de 3 decembrie este prilejul prin care fiecare dintre noi se poate implica şi îşi poate afirma sprijinul pentru ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure de şanse egale, iar fiecare zi trebuie să aducă în plus o informaţie din domeniul dizabilităţii, pentru a înlocui o prejudecată sau pentru a produce o schimbare de mentalitate. Comunitatea are nevoie să cunoască aceste persoane, nevoile şi aptitudinile, serviciile pe care trebuie să le dezvolte.

Ziua reprezintă un prilej şi o şansă, în acelaşi timp, pentru a fi solidari cu cei vulnerabili, pentru a încerca să cunoaştem experienţe, să înţelegem situaţii, să ne asumăm efortul de a construi o viaţă fără bariere şi are ca obiectiv promovarea înţelegerii dizabilităţii şi mobilizarea tuturor pentru asigurarea unei vieţi demne, egale din punct de vedere a drepturilor şi bunăstării persoanelor cu dizabilităţi.