COVID-19 DACĂ AVEȚI SIMPTOME CA FEBRĂ, TUSE, RINOREE, SOLICITAȚI ASISTENȚA MEDICALĂ LA 112

D. PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE APELAȚI LINIA VERDE A AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ: 0 800 12300

Tag-uri

  • #Achizitii

Mesaj de felicitare cu ocazia „Zilei lucrătorului medical și a farmacistului”

Mesaj de felicitare cu ocazia

Zilei lucrătorului medical și a farmacistului

Gânduri de profundă recunoștință se îndreaptă către toți cei care, odată ce au îmbrăcat halatele albe, au setat drept prioritate starea de bine a pacientului.

Cu acest distins prilej, „Ziua lucrătorului medical și a farmacistului”, exprimăm înaltă gratitudine pentru curajul admirabil și decizia asumată de a continua să stea de strajă sănătății, chiar dacă asta însemna să mergeți pe muchie de cuțit, risc iminent de infectare, atât a D-voastră, dragi „eroi în halate albe”, cât și a celor ce vă așteaptă acasă: suflete pereche, copii, părinți, prieteni.

În acest context, cu o deosebită considerație, Vă aducem sincere mulțumiri tuturor celor care prin muncă perseverentă, plină de abnegație și responsabilitate, în ciuda haosului generat de COVID-19, ați știut să Vă mobilizați și să luptați cot la cot, uneori până la epuizare, pentru a salva vieți. Fiecare zi însemnând o nouă provocare, care, din păcate, pentru unii dintre noi a fost fatală. Să ne amintim și să pomenim chipurile pline de blândețe ale colegilor ce au luptat cu prețul propriei vieți, pentru a salva alte vieți: Olga Bezdetnaia- medic șef Serviciul de laborator, Dascal Sergiu- medic staționar de zi.

Această sărbătoare vine să ne reamintească de scopul nobil al activității D-voastră în calitate de „îngeri păzitori” ai sănătății pacienților, uneori invizibili, dar de neînlocuit, ce insuflă încredere, speranță și ne ajută să învățăm să valorificăm cea mai de preț comoară- sănătatea, înainte să o pierdem.

În ziua în care celebrăm profesioniștii ce au depășit barierele profesiei, lăsați- Vă înconjurați de atenția și căldura pe care le meritați din plin, drept recompensă pentru munca enormă, realizată conștiincios zi de zi.

Să Vă bucurați doar de victorii, entuziasmul să Vă călăuzească spre realizări care să Vă aducă împlinire și zâmbetul pe față, armonie și pace în suflete, pacienți recunoscători, iar reputația să Vă fie impecabilă asemenea halatului pe care îl purtați.

Cel mai important în viață este să putem fi utili și să putem ajuta pe cei ce ne înconjoară, iar cu acest prilej VĂ MULȚUMIM!

Totodată, în contextul sărbătorii profesionale, au fost oferite diplome pentru lucrătorii medicali, și nu numai, din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, Federației Sindicale „Sănătatea”, Primăriei Municipiului Bălți, IMSP „CMF mun. Bălți”.