COVID-19 DACĂ AVEȚI SIMPTOME CA FEBRĂ, TUSE, RINOREE, SOLICITAȚI ASISTENȚA MEDICALĂ LA 112

D. PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE APELAȚI LINIA VERDE A AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ: 0 800 12300

Ziua Mondială de combatere SIDA - Unu Decembrie 2024 cu sloganul „Nu te lăsa dus de val!”

Tradițional, în contextul marcării Zilei Mondiale de combatere SIDA - Unu Decembrie, anual în Republica Moldova se desfășoară campania socială de comunicare „Just Test”.  În anul curent, campania va avea loc în perioada 25 noiembrie – 25 decembrie cu sloganul “Nu te lăsa dus de val!”, având drept scop informarea tinerilor și a publicului larg, creșterii cererii și extinderii accesului la testarea HIV, și asigurarea unui acces liber la informațiile cu privire la HIV/SIDA.

HIV rămâne o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, după ce se estimează că s-au soldat cu 42,3 milioane de vieți până în prezent. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în a.2023, s-a estimat, că circa 39,9 milioane de persoane traiesc cu HIV și aproximativ 630 000 de persoane au decedat din cauze legate de HIV. De asemenea, peste 1,3 milioane de persoane au dobândit HIV în a.2023.

În Republica Moldova (malul drept), în anul 2023 au fost înregistrate 796 cazuri noi de infecţie cu HIV și 221 cazuri de maladia SIDA, inclusiv 91 de persoane au decedat din cauze legate de HIV.

De menționat, că în perioada ianuarie – octombrie 2024 au fost confirmate 609 cazuri noi de infecție cu HIV și 180 cazuri de maladia SIDA.

Prevenirea transmiterii infecției HIV, depistarea persoanelor infectate cu HIV și tratamentul antiretroviral sunt intervențiile prioritare în răspunsul la epidemia HIV/SIDA. 

În Republica Moldova sunt disponibile și se implementează cu succes servicii de testarea rapidă pe bază de sânge capilar, servicii de prevenire HIV prin intermediul aparatelor vending și clinicilor mobile. De asemenea, tratamentul antiretroviral, al infecțiilor oportuniste și co-infecțiilor, îngrijirea şi suportul persoanelor care trăiesc cu HIV, prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt, profilaxia pre-expunere și post-expunere – aceste servicii se acordă conform protocoalelor naționale, elaborate în baza ultimilor recomandări ale OMS și UNAIDS. Actualmente beneficiază de tratament antiretroviral 8500 persoane ce trăiesc cu HIV.

Mesajele cheie:

·       Sănătatea este un drept al omului!

Toate persoanele ar trebui să aibă acces la serviciile de sănătate de care au nevoie, inclusiv la serviciile de prevenire, tratament și îngrijire HIV, atunci când și unde au nevoie. Protejarea drepturilor subînțelege asigurarea faptului că asistența medicală este disponibilă pentru toată lumea, fără nici o discriminare, indiferent de statutul HIV, de origine, de sex sau loc de trai.

·       Există mai multe modalități de prevenire a infecției cu HIV, alege care este potrivită pentru tine. Prevenirea dă putere și protejează!

Împuternicirea persoanelor cu cunoștințe, acces la instrumentele de prevenire, educație și alte servicii – îi va proteja nu numai sănătatea, ci și drepturile. Accesul egal la prevenire este cheia pentru stoparea noilor infecții.

·       Ajutați toate persoanele să se simtă în siguranță, accesând serviciile de îngrijire HIV. Abordați stigma și discriminarea!

Stigma și discriminarea compromite lupta împotriva SIDA. Protejarea drepturilor omului este esențială pentru realizarea îngrijirii universale pentru infecția cu HIV și înlăturarea barierelor în calea accesului.

·       Acordați prioritate și ajungeți la populațiile-cheie!

Combaterea SIDA necesită acordarea priorității și implicarea tutror, care trăiesc cu HIV, care sunt expuși riscului sau sunt afectați de infecția cu HIV, inclusiv populațiile - cheie: copii, bărbați care fac sex cu bărbați, persoane consumatoare de droguri injectabile, lucrători sexuali, persoane aflate în detenție și în alte locuri închise. Acest lucru este esențial pentru a asigura un răspuns eficient și durabil la HIV.

·       Susțineți accesul la tratament pentru a obține suprimarea virusului HIV!

Diagnosticul precoce și terapia antiretrovială consecventă – contribuie ca persoanele ce trăiesc cu HIV să poată duce o viață lungă și sănătoasă.

·       Avansați către un viitor fără SIDA!

Protejând dreptul fiecăruia la sănătate și eliminând cazurile noi de infecție, putem realiza o generație fără SIDA și putem asigura durabilitatea răspunsului la infecția cu HIV.

.În contextul organizării și desfășurării Campaniei naționale de comunicare, dedicată Zilei Mondiale de combatere SIDA - Unu Decembrie 2024 cu sloganul “Nu te lăsa dus de val!”, solicităm lucrătorii medicali în colaborare cu ONG-le din domeniu, partenerii locali, APL, instituțiile de educație, mass-media, etc. de a organiza și desfășura acțiuni orientate spre:

1. Promovarea testării HIV atât pentru populația generală, cât și pentru grupurile cu risc sporit de infectare și acces pentru persoanele refugiate din cauza războiului;

2. Informarea populației generale despre riscurile de infectare cu HIV și măsurile de prevenire;

3. Mobilizarea reprezentanților comunității pentru a îmbunătăți eficacitatea activităților de advocacy și a ridica nivelul de sustenabilitate;

4. Reducerea nivelului de discriminare a  persoanelor care trăiesc cu HIV și a altor populații cheie și vulnerabile la HIV.